Aparatul dentar, mai mult decât dinți drepți

Dinții drepți, perfect aliniați, schimbă cu totul fizionomia unei persoane. Un zâmbet perfect oferă celui care îl poartă mai multă încredere în sine și mai mult curaj să își îndeplinească visurile. Nu sunt cuvinte mari, ci sunt fapte demonstrate de-a lungul timpului. Din păcate, însă, mulți dintre noi s-au născut cu o dantură care necesită puţin ajutor. Dinţii strâmbi și mușcătura incorectă sunt afecțiuni des întâlnite, dar care pot fi rezolvate cu ajutorul aparatului dentar. Totuși, prea puțini sunt cei care recurg la el, fie din comoditate, fie pentru că estetica zâmbetului nu este o prioritate pentru ei, fie pentru costurile pe care le implică. Specialiștii spun că aparatul dentar nu rezolvă doar această problemă, ci mult mai important, este indicat din punct de vedere medical, pentru a preveni apariția unor afecțiuni care pot dăuna întregului organism. Am stat de vorbă cu dr. Diana Marin, medic stomatolog la Clinica Dentiq, pentru a vedea care sunt riscurile la care ne supunem dacă evităm purtarea unui aparat ortodontic.
Continue reading „Aparatul dentar, mai mult decât dinți drepți” →

Continue reading

Poate tratamentul ortodontic să dea greș? Despre factorii care influențează reușita!

În urmă cu câțiva ani, aparatele dentare erau purtate doar de copii și, cel mult, de adolescenți. Adulții nu erau ținta tratamentelor ortodontice pentru că se considera că, după vârsta de 20 de ani, dinții nu mai pot fi îndreptați. Acum, tot mai mulți adulți poartă aparate dentare, graţie tehnologiei care a avansat atât de tare, încât vârsta nu mai este un impediment în obținerea unui zâmbet perfect și a unei mușcături corecte. Da, dinții pot fi îndreptați chiar și la 40 de ani, pentru că osul este în continuare elastic, iar un ortodont bun va ști ce are de făcut pentru ca tratamentul să aibă rezultatele dorite. Există însă factori care pot să influenteze reușita? Răspunsul îl aflăm de la specialiștii Dentiq – Atelier de Zâmbete.
Continue reading „Poate tratamentul ortodontic să dea greș? Despre factorii care influențează reușita!” →

Continue reading

Treaba bună se cunoaște de la primul…dinte. Și chiar înainte de el. Cum îngrijim corect dinții copiilor noștri?

Primul an din viața copilului este pe cât de frumos, pe atât de dificil. Trebuie să înțelegi ce își dorește, ce îl face fericit sau ce îl supără, totul fără ca el să îți poată spune. Apoi, alimentația…ce e bine să mănânce și ce îi face rău. Puțin mai târziu îi apar și dinții, care trebuie îngrijiți încă de la început. Mulți părinți neglijează, însă, acest aspect, spunând că dinții de lapte nu trebuie tratați pentru că “oricum cad”. Am stat de vorbă cu dr. Diana Marin, medic pedodont la Clinica Dentiq, pentru a afla ce trebuie să facă părinții pentru ca cei mici să nu aibă probleme cu dantura, indiferent dacă este vorba despre dentiția temporară sau cea definitivă.
Continue reading „Treaba bună se cunoaște de la primul…dinte. Și chiar înainte de el. Cum îngrijim corect dinții copiilor noștri?” →

Continue reading

Albirea dentară. Secretul unui zâmbet de invidiat

Auzim adesea că zâmbetul este cea mai bună carte de vizită. Cu toate acestea nu toți ne ocupăm suficient de sănătatea dinților noștrii. Sănătatea dinților pornește din interior și cuprinde inclusiv aspectul vizual estetic. Un zâmbet frumos și plăcut oferă încredere și chiar dacă nu realizăm, el influențează de multe ori interacțiunile pe care le avem cu cei din jur. Continue reading „Albirea dentară. Secretul unui zâmbet de invidiat” →

Continue reading

Ce este inhalosedarea

Vizita la stomatolog trebuie să fie o experienţă plăcută, pozitivă, chiar şi atunci când sunt necesare proceduri complicate încă de la primul control. Cei mai mulţi copii sunt speriaţi de vizita la stomatolog, refuzând deseori să revină la cabinet, dar stomatologia modernă oferă în prezent tratamente confortabile pentru pacienţii temători. Unul dintre acestea este sedareaconstienta cu protoxid de azot (N2O) şi oxigen (O2), cunoscută şi sub numele de inhalosedare. Continue reading „Ce este inhalosedarea” →

Continue reading

Sfaturi pentru a-i vindeca pe copii de frica de dentist

Prima vizita la medicul dentist: deşi nu este obligatoriu, este bine să duceţi copilul la un dentist specializat în îngrijirea copiilor. Obiectivul medicului va fi să prevină eventualele probleme şi să supravegheze dezvoltarea danturii. Prima vizită a copilului la medicul dentist trebuie să aibă loc în perioada de 6 luni de la apariţia primului dinte şi nu mai târziu de vârsta de 12 luni. Continue reading „Sfaturi pentru a-i vindeca pe copii de frica de dentist” →

Continue reading

Albirea Dentară. Cum se realizează și cât timp poate dura

Fiecare dintre noi îşi doreşte să fie plăcut de către cei din jur şi să fie o prezenţă agreabilă. Un rol important în acest sens este deţinut de zâmbet. Zâmbetul bine-dispune, creează atitudini favorabile, atât anturajului, cât şi nouă înşine.

Dacă ne gândim că o cămaşă albă o putem arunca atunci când se îngălbeneşte iar în cazul danturii trebuie să ne servim o viaţă întreagă de aceeaşi dinţi, atunci conştientizăm mai bine rolul lor. Continue reading „Albirea Dentară. Cum se realizează și cât timp poate dura” →

Continue reading

Cum  îngrijești dinții copilului și îl scapi de frica de dentist

dsc09769

Când ar trebui să duc copilul prima dată la dentist? Ar fi cazul ca baiețelul meu de 3 ani să fie învățat să folosească ața dentară? De unde știu dacă fetița trebuie săpoarte aparat dentar?

Parinții au multe bătai de cap gândindu-se cum să își ajute copiii să aiba dinți sănătoși  și ce anume să facă în acest sens. Ei știu că vor să le prevină cariile, dar de multe ori nu știu exact care e procedura cea mai bună pentru a reuși acest lucru. Continue reading „Cum  îngrijești dinții copilului și îl scapi de frica de dentist” →

Continue reading